În cadrul proiectului Erasmus+ “Social and Emotional Education – Building Inclusive Schools and Ownership of Values” (SEEVAL) au fost realizate mese rotunde în toate țările partenere. În Austria, acestea au fost organizate de WUS Austria în cooperare cu Karin Sonnleitner și Sascha Ferz de la Centrul pentru competențe sociale al Universității din Graz. Au participat în total 21 de persoane în cele trei mese rotunde organizate în luna ianuarie 2021. Printre participanți s-au aflat profesori școlari și psihologi școlari care lucrează cu elevi cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, cât și formatori de profesori din Universități și Colegii Universitare pentru Formarea Profesorilor. Experiența în educația socio-afectivă a reprezentat o condiție de participare (SEL).
Problemele dezbătute au variat de la contextul specific SEL din Austria; bune practici, metode, și resurse pe tema SEL, până la schimbările necesare pentru o mai bună implementare a SEL în școli. În plus, au fost discutate concluziile obținute în urma anchetelor SEEVAL asupra competențelor SEL ale elevilor. În timpul discuțiilor au fost colectate bune practici despre SEL din Austria, au fost diseminate țintele și activitățile proiectului. Raportul asupra meselor rotunde din Austria, compilate în parteneriat cu Centrul pentru Competențe sociale, poate fi consultat la această adresă.
EVENT INFO :
- Start Date:16.02.2021
- Start Time:09:30
- End Date:16.02.2021
- End Time:15:30